vineri, 6 august 2010

Din escrocheriile Inspectoratului Scolar al Municipiului Bucuresti (I.S.M.B.) sau cum au facut averi inspectorii şcolari: azi Nicolae Nutu


-->
După ce am prezentat câteva declaraţii de avere ale unor angajati la stat cu 4 terenuri, 4 case, 4 masini (sau motociclete) şi 10 conturi în bancă făcute din salariul de cadru didactic cu functie de inspector sau director vă prezentăm azi cum se fac banii, cum se fac casele, terenurile, maşinile, kilogramele de bijuterii ori conturile grase in bancă.

Vă puteţi imagina că în timp ce năştea la maternitate, o profesoară din Bucureşti, titulară în al doilea an, după ce s-a titularizat prin concurs, i s-a luat postul de către inspectorul Nicolae Nutu. Postul a fost dat (cuvantul cel mai bun este vandut) unei alte profesoare venită fără nici un fel de concurs din jud. Prahova, Vasilescu Gabriela. Degeaba a plans profesoara, crezând că este o  eroare. POSTUL TITULAREI IN CONCEDIU DE MATERNITATE FUSESE ADJUDECAT.

Ca orice persoană în necaz a cerut ajutor sindicatului caruia ii plătise cotizaţii, FSLI, însă acesta va trimite o adresa către instanţă în care în loc apere membra de sindicat şi să critice abuzul, se solidarizează cu inspectorul corupt Nicolae Nuţu si cu directorul escroc Chiepereanu şi informează  că totul a fost corect (hărtie semnată de liderul Axioti Teodor). Aşa că singura speranţă în calea anulării angajării ilegale şi recăpătarea postului de către profesoara aflată cu copilul la alăptat şi care şi-a pierdut postul a ramas Tribunalul Bucureşti.

Cine a făcut această escrocherie? Inspectorul Nicolae Nuţu. Inutil să spunem că audienţele pe scările Inspectoratului cu maşini scumpe erau pierdere de vreme. Inspectorul Nuţu era foarte ocupat deoarece îşi monta termopane la una din casele de vacanţă cumpărate din salariul de profesor cu spor de 25% pentru funcţia de inspector.

Au urmat procese pe care inspectoratul le-a pierdut în toate instanţele. Cum managerii Inspectoratului Scolar al Municipiului Bucuresti (I.S.M.B.) au făcut recurs pană la Curtea Supremă de Justiţie (Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie acum) hotararea a aparţinut acestei instanţe. Ce-i drept Inspectoratul se simţea nedreptăţit că Tribunalul dispusese să se dea înapoi postul titularei care era în concediu cu copilul şi dăduse concurs pe el (fiind a 2-a pe Bucureşti).

Probabil că managerii şpăgilor din I.S.M.B. au considerat că şpaga, mita, peşcheşul, "dreptul", "atenţia", "bagajul", plicul sunt un drept fundamental înscris în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului de la O.N.U. şi de asta au făcut recurs.

În final Inspectoratului Scolar al Municipiului Bucuresti (I.S.M.B.) a pierdut şi la Curtea Supremă şi a plătit despăgubiri de 33.000 lei din banii proştilor care plătesc impozite.

Morala: Nicolae Nuţu a fost numit de către Ministerul Educaţiei condus de Daniel Funeriu, inspector general adjunct, mana dreaptă a familiei de manageri Cristian Alexandrescu despre care avem alt material.

Ultima responsabilitate dată lui Nicolae Nuţu a fost organizarea examenului de bacalaureat în Bucureşti. Mai ştiţi tarifele de la BAC ? Că oricum în Romania PDL-ul a pus lupii paznici la oi.

Concediul de maternitate/naştere.
Diagnostic: sarcină 36 săptămani
(Cand i s-a luat postul copilul avea 3 luni)


Prima hotărare a instanţei







Mica avere făcută de fam. Nuţu


din salariile de 2300 de lei lunar sau 28.000 anual

8 comentarii:

  1. Un mare escoc. Incredibil ce fac gunoaiele astea.

    RăspundețiȘtergere
  2. Acesti oameni ar trebui sa stea in puscarie pentru ceea ce fac nu sa conduca educatia copiilor nostri.

    RăspundețiȘtergere
  3. Inspectorii traiesc din spagile date de parintii unor elevi care cumpara locurile si examenle. Cunosc cazuri in care s-a luat mita pentru trecerea unor examene. Va voi trimite date esentiale in acest sens.

    RăspundețiȘtergere
  4. Amelia Iordache16 august 2010, 10:03

    Nu se face nimeni inspector din dragoste pentru educatie, ci din dragoste pentru spagi, cadouri, interese.

    RăspundețiȘtergere
  5. Stoica Marcela28 august 2010, 10:49

    Incredibil ce pot face acesti politruci numiti pentru ca fac parte dintr-un partid sau altul.

    RăspundețiȘtergere
  6. Pe langa toti sacalii care s-au perindat in acest inspectorat, Ionescu Cristina ,Surorile Mateilciuc,D-na Stas,D-na Mateescu,s.a. inspectorul Nutu Nicolae este un om corect. El cel putin face si treaba.Nu este singurul care are casa de vacanta.

    RăspundețiȘtergere
  7. Daca a lua postul unui titular in concediu de maternitate vi se pare o dovada de corectitudine nu stiu care este etalonul dvs. pentru incorectitudine. Citi mai sus hotararea judecatoreasca a Curtii de Apel si a Inaltei Curti de Casatie si Justitie. In plus titulara castigase postul prin concurs a doua pe bucuresti. Postul a fost efectiv vandut de dl. Nutu si prietenii lui unei profesoare care nu a dat concurs !!!

    RăspundețiȘtergere