duminică, 30 ianuarie 2011

Ticăloşie în Colegiul Naţional "George Coşbuc"


Articol reprodus după "Adevărul de seară"


Gabriela Dumitru, tânăra în vârstă de 19 ani din Capitală, care s-a sinucis sâmbătă spre duminică noaptea, aruncându-se de la etajul 10, fusese părăsită de profesorul de filosofie din liceu cu care avea o relaţie.

Părinţii fetei şi unii dintre colegii acesteia susţin că tânăra a primit în noaptea în care s-a sinucis un mail în care cadrul didactic, Walther Prager, o anunţa că o părăseşte, fiindcă şi-a găsit o altă iubită.

Relaţia dintre Gabriela Dumitru şi profesorul de filosofie Walther Prager datează încă de pe vremea când tânăra era elevă. Gabriela, o fire interiorizată şi emotivă, aşa cum o caracterizează una dintre colegele sale, Maria, s-a îndrăgostit de profesorul său de filosofie care i-a făcut avansuri.

Profesorul căsătorit îi promitea că o va lua de nevastă

Walther Prager, un bărbat la circa 35 de ani, i-a promis acesteia că se va căsători cu ea. “Au început relaţia din septembrie 2009. Erau destul de distanţi în liceu, ca să nu dea de bănuit. Ea credea că se vor căsători, pentru că el aşa îi promisese. Walther Prager este căsătorit şi are un copil. El îi spunea însă că va divorţa”, a declarat una dintre prietenele fetei. Relaţia dintre profesorul de filosofie şi elevă este o cunoscută chiar şi pentru unii profesori din liceu.

Una dintre profesoarele fetei admite că, la înmormântarea tinerei, foştii elevi discutau despre faptul că fata şi profesorul de filosofie erau împreună. Părinţii tinerei încă nu şi-au revenit din şocul provocat de moartea unicului copil. „După ce el i-a spus că o părăseşte, ea i-a dat mai multe mail-uri şi mesaje în care i-a spus că îşi va lua viaţa. Ultimul mesaj pe care el i l-a trimis ei a fost ‹‹Felicitări pentru viaţă!››. Fata mea îi trimisese mai multe mesaje în care l-a avertizat că se va sinucide. Să-l bată şi pe el Dumnezeu aşa cum m-a bătut pe mine”, a spus mama tinerei, care a izbucnit în lacrimi. Profesorul Prager nu a putut fi contactat până în acest moment.

Fosta directoare a liceului, actriţă în „Monologurile vaginului“



Deşi considerat pe locul 5 în topul celor mai performante licee din Bucureşti, Colegiul Naţional “George Coşbuc” excelează în materie de scandaluri. În urmă cu doi ani, directoarea liceului de la acea dată, Ilinca Buciu, a fost implicată într-un scandal mediatic, după ce a devenit protagonistă în piesa „Monologurile vaginului“ de Eve Ensler.

Potrivit ziarului Cancan, din distribuţie făceau parte şi câteva eleve, iar textul abunda în replici precum “Dragă, n-ai vrea tu să-mi mângâi vaginul?“ sau „Eu am întrebat-o dacă bărbieritul vaginului o să-l opreasca pe el să şi-o mai tragă pe unde poate“.

Cel mai recent scandal de la acest liceu a avut loc în urmă cu circa 3 luni când un elev de clasa a V-a fost lovit cu piciorul în stomac de un coleg şi a ajuns la spital.

Conducerea coruptă a liceului, Buciu Ilinca, Coţovanu Sorina şi Consiliul de Administraţie i-au dat lui Walther Prager calificativ "FOARTE BINE" deşi stiau că dă la propriile eleve din Colegiul Coşbuc, continuând chiar să fie profesor la Colegiul Coşbuc şi în 2010. Walther Prager a fost adus în locul unui profesorului titular Horia Pătraşcu care nu era era pe placul conducerii corupte a Colegiului, Prager fiind pila directoarei Buciu Ilinca şi colegul acesteia de liceu. Aceasta a atras în colegiu oameni de proastă calitate şi lipsiţi de caracter printre care şi Prager.

În acelaşi timp profesorii merituoşi sunt persecutaţi în Colegiul Coşbuc de către lichele.


O singură concluzie: TICĂLOŞI

9 comentarii:

  1. Grija celor de la Coşbuc este cum să muşamalizeze mai bine moartea Gabrielei

    RăspundețiȘtergere
  2. Lasa-ma sa inteleg. Baietii din licee se bat? Se lovesc? Sa nu spui ca si injura... Tztztztz. Niciodata, de cand lumea, nu s-a mai auzit ca doi elevi de liceu sa se loveasca intre ei.

    Cat despre calitatea textului de fata... Invata sa scrii or GTFO!

    RăspundețiȘtergere
  3. Sunt nişte nemernici în stare de orice josnicie. Grija lor a fost să muşamalizeze moartea fetei. Asta au discutat în Consiliul de administraţie al liceului Coţovanu, Roşca, Cojocaru, Claudia Preda de mate, Andrei de geografie, Faur si cine o mai fi fost.
    Sunt niste ticalosi într-adevăr. Dacă pot ascunde o astfel de nemernicie sunt in stare de orice. Feriti-va de acest liceu care NU FACE EDUCAŢIE. Doar câţiva profesori îşi fac treaba în rest venim degeaba la şcoală. Din 6 ore facem 1. Profesoarele stau la bârfă la cafele şi ţigări, iar eu vin din militari pentru o oră. De tot rahatul.
    Cum se poate ca o profa sa vina in clasa doar sa puna absente si sa nu predea nimik iar apoi sa ceara sa mai si invatam????????????????????

    RăspundețiȘtergere
  4. Am uitat să spun ca după ce am intrat la acest liceu o parte din colegele mele sau mutat la Iulia Hasdeu deoarece la engleza profa mai mult nu vine

    RăspundețiȘtergere
  5. Nu pot sa cred!!! Sunt criminali! Ei nu au copii? Cum se pot tolera astfel de comportamente??????????????

    RăspundețiȘtergere
  6. Ticaloasa de Ioana Nanu lesbiana sluga a lui Buciu face meditatii cu 800 lei iar pe elevii de la clasa ii lasa balta pentru "concediu de studii".

    RăspundețiȘtergere
  7. Am terminat Cosbucul in anul 2007, dupa 8 ani petrecuti in acest liceu si recent am descoperit aceste articole care mi-au lasat un gust amar. Persoanele mentionate in articolele de mai sus ( domnul Cojocaru, domnul Andrei, doamna Rosca etc) sunt persoane de exceptie care mie, noua ( si aici imi pot permite sa vorbesc chiar in numele generatiei mele) ne-au marcat existenta. Toti cei din clasa mea au terminat sau sunt pe cale sa termine facultati serioase, atat aici in tara cat si in alte parti ale lumii. Suntem niste oameni realizati pentru ca am stiut ce vrem de la viata, pentru ca am muncit pentru asta si datorita experientelor si perioadei minunate pe care am trait-o in Cosbuc. Un profesor nu te poate obliga sa inveti, daca copilul nu vrea pentru ca ii lipsesc cu desavarsire cei 7 ani de acasa unde are niste parinti ale caror preocupari nu includ si activitati culturale, educative este absolut normal ca impresia lasata de perioada liceului sa fie exprimata prin cuvinte jignitoare aduse la adresa profesorilor "din cauza profesorului nu a luat copilul meu BAC-ul"....Oare din cauza profesorului sau a scumpului copil? E mult mai usor sa dai vina pe cel de langa tine dacat sa iti asumi si recunosti vina ta, iar acest lucru este o caracteristica a poporului nostru, din pacate.
    Nu comentez nimic despre doamna Buciu, despre calitatile/cunostintele dansei de management, marketing insa mi-ar placea ca pentru cei care merita, din acest liceu, sa patram respectul cuvenit. Va multumesc

    RăspundețiȘtergere
  8. cosbuc nu este un liceu, este o bataie de joc

    RăspundețiȘtergere